nu cred ca e neaparat vorba de romanii care fac poze ci de fanii care fac poze in general in orice tzara cu idolii lor. si cum la concerte se iveste cel mai des ocazia, se intampla si flashurile sau “on”-urile pe “record”-ul mobilelor:-) adica extinzand…de ce ar avea nevoie sa se vanda la licitatzie chilotzii lu’ madonna cu mii de dolari cand sunt mai ieftini, acelasi model, pe piatza?!:-))

poza de mai jos nu-i rea deloc, by the way!tu ai facut-o?tocmai asta e “miracolul” fotografiei-surprinderea si mai ales pastrarea in memoria afectiva si cea a aclculatorului a unui moment.si da, conteaza ca ai facut-o tu si nu fotograful oficial al artistului!e micul tau souvenir pastrat in mobil,unepri acolo, langa inima, defapt ti-ai raspuns singur:” sa-ti aduci aminte ca ai fost acolo”!
te invidiez ca l-ai vazut pe Cohen live si ma bucur in acelasi timp!
cat despre fotografii mai preocupati de a inregistra devat de savurarea evenimentului-mi s-a intamplat personal sa fiu invitata la un concert de Rona si la fel am facut, simtindu-ma frustrata ca n-am putut sa tzopai alaturi de ceilalti, insa cu “arma de vanatoare” gata de atac, hehe, adrenalina chestii, plus ca faci dupa cu materialul TAU:-)))

…si macar la Rona eram pe scena direct, dar tin minte ca la concertul cu Tears for Fears, Garbage si Moby eram la o mie de km de scena si tot am tinut sa inregistrez “cu mine in cadru”!hehe, da cred ca ai dreptate, e o chestie ancestrala care tine de relatia idol-fan:-)

si ca sa termin,nu puteam fii decat subiectiva la asa un delicat subject, nici nu shtii ce tare m-am bucurat cand m-ai sunat pe mobil de la concertul “depeche mode” pe care aveai ocazia sa-i vezi live! si ce, nu i-as fii auzit mai bine pe cd?e acelasi fenomen, doar ca sonor:era vocea ta cu ei in fundal (portretul tau in prim plan cu scena in spate:-)

Nevoia de fotografie explica rezistenta in continuare a revistelor, a ziarelor, a “tabloidelor” etc. Chiar si cand e vorba despre fotografie artistica, ne dorim sa o privim fie printata, fie la o expozitie, sau macar intr-un catalog. Fotografia ta e “de expozitie”, are dreptate Lumi, tocmai pt ca prin neclaritatea ei - dinamica, surprinde o stare emotionala, unica. Pe de alta parte, da, un apus de soare, sau un rasarit de soare, un peisaj frumos, merita sa fie traite si cu aparatul odihnindu-se in iarba

Cred ca nevoia de a face poze,depinde de la spectator la spectator.Eu spre exemplu n-o am,fiindca merg la un concert pentru a asculta cu atentie si placere,fiecare nota si m-as simti in mare pierdere daca mi-as concentra atentia in alta directie,fie si numai pentru cateva secunde.

intrebarea este foarte delicata. Cred, ca se fac poze ptc. nu scrie niciunde, ca nu e voie sa faci!poate asta s-ar respecta! dar ca un om , care fotografiaza cu placere in concedii , pot spune, ca eu una fac poze doar , daca sint si eu in ele, ca vorba aia, sa se stie, ca EU am fost acolo! ca altfel imi cumparam ilustrate de o mare realizare artistica, care insa nu imi spuneau mie personal nimic! eu sint insa si foarte disciplinata, si unde scrie, ca nu e voie sa filmezi sau sa fotografiezi, nu o fac! mai rau mi se pare insa, cind e cite un spectacol in restaurant aici si lumea fumeaza! asa a patit Mircea Vintila si imi parea direct rau de el si imi venea sa il arunc afara pe nesimtitul de fumator!

Pai si daca nu fac poze cum se mai lauda la “prietenii” care nu fost la concert!?Nevoia de fotografie deriva din necesitatea de a se da mare in fata cunoscutilor.

ge0rgian a scris pe blogul său Nu e gsptv, e…

Din pacate si eu is photo addicted. In cazul meu insa e vorba poate de faptul ca am lucrat ca fotograf vre-o 5 ani in Romania. Mi-a intrat “virusul fotografiei” in sange. Insa atunci cand tin aparatul la ochi nu mai simt clipa iar asta nu-i ceva bun. Am patito cand am fost in CN Tower (http://www.outblu.com/cn-tower-ochiul-din-cer/) si am stat numai cu ochii in viewfinder. Daca ma intreaba acum cineva ce-am simtit acolo la 400 inaltime, mi-e greu sa spun…

Un roman in Canada a scris pe blogul său Romanii se tin de prostii pe internet

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre nevoia “ancestrală” a românului de a fi fotograf.

cand plec pe undeva cu prietenii incerc sa las aparatul acasa, pentru ca altfel i-as ignora complet si mi-as pune “ochiul” la treaba.
iar la ultimul concert la care am fost am pozat cu telefonul, insa am fost tot timpul acolo, atent la eveniment.
si in fond, poza e o amintire. e bine sa ai si amintiri palpabile

Anathaema a scris pe blogul său The Image Singer™