Arhiva pentru Personal Category
- generația de aur, a acelor oameni care aproape au dispărut de pe fața pământului, oameni care salutau doamnele pe stradă sau le dădeau locul lor în tramvai, oameni care purtau pălărie și se duceau la baluri, acei oameni care nu înjurau și impuneau respect prin blândețe. Acea generație mi-o reprezint mental prin persoana bunicului meu Tati, care nu mai este printre noi;
- generația sacrificată - cei care s-au născut imediat după cel de-al doilea război mondial, care au prins un pic de Beatles și Rolling Stones, dar cărora până la urmă comunismul le-a fărâmat orice ideal pe la începutul anilor ‘80. Acești oameni sunt oamenii gri. Sunt părinții noștri. Sunt cei ai căror ochi zâmbesc trist;
- generația noastră - am avut norocul să ne naștem prin anii ‘70 și să nu ni se strice creierul de mici cu prea mult timp petrecut în fața televizorului sau a calculatorului. Suntem nostalgici, ne bucură și acum desenele animate cu Tom și Jerry și am citit minim câteva zeci de cărți până am terminat liceul;
- generația messenger - nu am găsit o denumire mai bună deși se pare că este deja aceeptată în mod curent. Este generația celor care nu știu să scrie corect în limba română, sunt cei care nu sunt în stare să lege două propoziții coerente nici măcar în comunicarea directă, darămite în scris, generația care suferă de fobie la cărți, dar excelează în Counter Strike, gen.
Stay hungry, stay foolish
Am revăzut filmul de mai jos după mai bine de 3 ani de când l-am văzut pentru prima oară și mi-a plăcut la fel de mult. Știu că Steve Jobs ține acest discurs folosindu-se de tehnici de manipulare, dar totuși îmi place să mă las păcălit de mesajul pozitiv inclus în cele trei povești din discursul său.
De ce public acest film astăzi? Fiindcă acum 30 de ani am avut norocul să mă nasc într-o lume în care am fost iubit, îngrijit și educat cum trebuie. Fiindcă îmi place să cred că știu să apreciez lucrurile despre care vorbește Steve Jobs și fiindcă știu că putem deveni mai buni, mai atenți cu cei din jur și mai toleranți dacă ne facem timp să plecăm urechea la astfel de mesaje.
Mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au arătat astăzi dragostea lor și m-au făcut să mă simt important, un om ce își are locul bine stabilit în viața lor.
Photowalk #9
Deși cu întârziere, îmi face plăcere să public fotografiile făcute în Bucureștiul vechi cu ocazia photowalk #9.
După o zi plină în care am pornit dimineața dinspre Sinaia spre București, am fost amendat că mi-am lăsat mașina de izbeliște peste noapte abandonată într-un morman de zăpadă și ne-am rătăcit pe la periferia Bucureștiului căutând o casă de pe o stradă ce nu figura pe GPS, am ajuns cu întârziere și la photowalk.
Am înghețat de frig dar a meritat! Un filmuleț cu ceea ce au făcut ceilalți poate fi urmărit aici, iar fotografiile grupului pot fi vizualizate aici.
Athos in love
Toți cățeii pe care îi cunosc se bucură când văd lesa sau zgarda. Athos nu face excepție. Azi însă era un pic cam trist.. Sau mai bine zis îndrăgostit! A găsit o zgaibă de cățelușă în fața blocului lângă care era atât de fericit cum nu l-am văzut niciodată. Când am revenit acasă însă parcă i s-a dărâmat lumea. Ofta mai ceva ca un adolescent la prima dragoste…
Simfonia YouTube
Fiindcă am o educație muzicală specială, ba chiar pe undeva printr-un dulap o diplomă de profesor de pian, cred că un astfel de proiect ar trebui promovat în toate instituțiile de învățământ românesc de profil, fiindcă știu că avem elevi și studenți valoroși, care ne pot face să ne mândrim că suntem români!
Acest concurs nu se adresează amatorilor. Am învățat pe propria piele la vestitul concurs Cântarea României de dinainte de 1989 că în acest domeniu nu există locul 2.
Succes românilor care vor avea curajul să se înscrie!
Nedumerire
Oare cum se numește conducătorul auto care și-a lipit un abțibild cu “nu bizonilor în trafic” pe mașină dar depășește coloana de mașini înșirate la trecerea de cale ferată tăind banda dublă?
Îmi pare rău că a trecut prea repede pentru a apuca să-l fotografiez…
Acum știu cu cine să nu votez
Rar mi se întâmplă să dorm după-amiaza. Astăzi însă fiind răcit am încercat să dorm. Mi-am închis mobilul ca să fiu lăsat în pace și m-am cufundat în lumea viselor. Nu trec bine câteva minute de când mă băgasem în pat când sună telefonul fix. Și-a sunat, și-a sunat, până când am răspuns, gândindu-mă ca e ceva important.
“Bună ziua, sunt Cristian Țopescu și vreau să…” nu am mai așteptat să-și termine omul vorba că am și început să-l înjur de toate cele. Știu că era vorba despre o înregistrare, știu că se practică porcăriile astea de pe vremea în care m-a sunat Virgil Ianțu în străinătate și am plătit 1 euro/minut pentru a-i asculta mizeriile. Însă reacția mea a fost instantă, probabil și din cauza somnului din care fusesem rupt așa de brusc.
Încerc cu greu să adorm din nou, când, după vreo alte câteva minute telefonul sună iar. Supriză! “Buna ziua, sunt Cristian Țopescu și…” n-am mai spus nimic. Însă am căutat pe Internet pentru cine candidează. Pentru a știi pe cine să NU votez duminică. Măcar atât pot face după ce mi-a stricat după-amiaza…
Generația tristă
Zilele trecute discutam cu un prieten despre diferențele dintre generații. Și am descoperit că le putem împărți în:
Mai spală-te române!
Ieri am mers cu metroul fiindcă a fost blocat jumătate de București cu ocazia repetițiilor pentru aniversarea zilei naționale. Am lăsat mașina în spatele blocului și am luat-o ușurel pe jos spre stația de metrou. Am coborît unde nu trebuie bineînțeles și a trebuit să aștept încă 5 minute până a venit următorul tren. Dar asta nu-i o problemă, mereu pățesc așa, fiindcă merg foarte rar cu metroul.
Ce m-a frapat însă a fost diferența dintre liniile și trenurile noi și cele vechi. Două lumi diferite, fără legătură între ele. Magistrala 1 Mai - desprinsă din viitor. Magistrala ce include Piața Victoriei - ruptă din filmele documentare de după 1989, cu multă mizerie și aglomerație. Nu am nicio fobie. Însă încep să urăsc oamenii. Urăsc șoferii de ceva vreme. Acum mă extind spre oameni în general. Claie peste grămadă, nimeni nu se dă la o parte pentru a evita aglomerația din dreptul ușilor, contribuind la senzația de indiferență colectivă.
La pasajul Universității era să-mi rup un picior. Am alunecat pe gresia faianța pusă pe jos din banii noștri. Am înțeles că așa va rămâne podeaua, fiindcă este imposibil și prea scump să se înlocuiască. Atenție sporită celor ce vor ajunge la iarnă cu apă pe încălțări în acel pasaj!
De departe însă cel mai dur aspect al călătoriei mele a fost mirosul. Un miros înțepător, dulce-acru, de om împuțit. Nu de țigan, nu de ungur, nu de negru, nu de hoț, ci de român! Nu seamănă cu mirosul de la grădina zoologică și nici cu cel de gunoi. Este un miros aparte, fetid, care te urmărește o bună bucată de timp după ce ai fugit din gura de metrou.
Așa că propun pornirea unei campanii de responsabilizare a călătorilor prin împărțirea de fluturași în troleu/autobuz/metrou/tramvai pe care să scrie cât mai lizibil: MAI SPALĂ-TE ROMÂNE!
Oare voi reuși să schimb ceva? Merită să-ncerc? Sau toți cei ce vor citi fluturașul se vor gândi că mesajul se adresează altcuiva, nu lor?
215 vizualizariEveniment audio
A fost primul show de acest gen la care am asistat. O firmă și-a lansat noua gamă de amplificatoare audio într-un mod inedit. Au apelat la un specialist de origine română stabilit în Germania, care a explicat funcțiile amplificatoarelor live, prin acorduri de chitară și solo-uri. După care a început un jam session împreună cu o formație românească, folosindu-se de aceleași “scule”. Foarte frumos, evenimentul merita o promovare mai bună.
Felicitări Virginia și aștept cu nerăbdare următorul eveniment!















(3 voturi, media: 4.67 din 5)



