Război pentru o bomboană
Seria tubelog continuă…
90 vizualizariNu am timp să mă joc World of Warcraft Wrath of the Lich King de când s-a lansat, dar avantajul este că atunci când o fac, mă distrez și am ochi și pentru ce-i în jurul meu. De exemplu noul elixir găsit în apă în timp ce pescuiam care mă transformă într-o pitică. Asta n-am înțeles exact, de ce nu m-a transformat într-un pitic, dar nici nu îmi bat capul prea tare să aflu. Dovada în filmulețul de mai jos.
134 vizualizariAu început deja să sosească fotografii pentru concurs, așa că am să le adaug aici pe măsură ce le primesc, pentru a le vedea toată lumea, inclusiv juriul.
Titlurile fotografiilor reprezintă textul trimis de concurenți pentru fiecare în parte, iar poziționarea este cronologică, în ordinea sosirii lor.
Succes!
411 vizualizariDe când am avut accidentul de ski acum aproape 2 ani (soldat cu spondiloză cervicală, fractură craniană și viitoare operații la genunchi) văd viața cu alți ochi și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că mi-a dat un înger deasupra mea care mă ocrotește. Tot de atunci nu am mai practicat acest sport, deși îmi este foarte dor de acele senzații…
Susțin din tot sufletul campania ”Accidentele se pot intampla oricui! Ai mai multa grija in trafic!”, inițiată de Emilian Arsenoaiei si Razvan Matasel. Mai multe detalii se găsesc aici.
În clipul de mai jos Manafu ne arată cum s-ar fi derulat viața lui dacă nu scăpa teafăr dintr-un accident de mașină petrecut acum 8 ani.
Azi mi s-au făcut “analizele” pentru medicina muncii. Adică am stat de vorbă cu un medic și am completat și semnat un formular.
Totuși ceva mi s-a făcut. Mi s-a luat tensiunea. Și am aflat că am 8,5 cu 6. Habar nu am ce înseamnă asta, dar judecând după reacțiile celor din jur, este de mirare că nu sunt leșinat încă cu capul pe birou, iar colegii îmi fac vânt cu tastaturile, într-un decor dramatic de telenovelă germană.
Așa că m-am pus pe băut cafea, că tot îi spuneam Ciupercuței că-mi place, pentru a ramâne în continuare apt de muncă! ![]()
Încep aici un concurs ce are reguli foarte simple. Trimiți o fotografie din trafic împreună cu un text scurt (titlu + propoziție) la adresa concurs la cochinescu punct com până la data de 18 decembrie 2008 și poți câștiga un abonament pe 6 luni la una dintre următoarele reviste (la alegere):
Juriul este format din următorii membri:
Lista completă cu câștigătorii și fotografiile trimise de aceștia va fi publicată aici la data de 22 decembrie 2008. Nu vor exista locurile 1, 2, 3 etc. ci doar 5 câștigători egali, ce-și vor alege abonamentul dorit.
Mai jos este un exemplu. Nu-i obligatoriu ca fotografiile trimise să fie făcute cu un aparat performant sau să fie deja montate în Photoshop. Ideea fotografiei + text este premiată.
Inițial am vrut să scriu “TRAFICUL - Te ajută să-ți pierzi mințile.”, dar mi-a plăcut mai mult varianta asta, găsită în urma unui scurt brainstorming cu Cătălina.
Banner-ul de mai sus poate fi folosit pentru promovarea acestui concurs de către orcine dorește acest lucru.
Lista fotografiilor trimise deja de concurenți poate fi văzută aici.
878 vizualizariToată ziua îmi fac programul în funcție de o listă. Infama todo list. Bifez și trec mai departe, la nesfârșit. Trebuie să recunosc avantajele unei astfel de liste: nu uit nimic și pot alege și modifica ordinea în care rezolv fiecare lucru în parte.
Ce se întâmplă însă în plan personal? Mi-am impus să nu am o astfel de listă. Lucrurile personale pe care le uit înseamnă că nu au avut importanță. Și-atunci de ce să trișez și să mi le aduc aminte dintr-o listă?
În primii ani de muncă linia dintre servici și viața personală nu exista. N-aveam nicio listă, făceam ce mi se spunea și mai presus de toate, învățam. Furam meseria de la oricine mi se părea bun. Și acum învăț, însă am parte de alte responsabilități.
202 vizualizariAm văzut pe Twitter un mesaj în care Gramo pomenea despre minunăția de mai jos. Puiuți de câine ce pot fi vizionați live… Mi se pare genială ideea. Poate într-o zi o vom aplica la Athos, care este deja supravegheat video, dar doar de noi.
103 vizualizari
Nu mi-am imaginat că vor veni așa de mulți oameni la miezul nopții pe Magheru, cu prilejul lansării jocului World of Warcraft - Wrath of the Lich King în România…
Fiindcă am ajuns ca un personaj din povești chiar la ora 12 fix în fața magazinului, nu am mai putut intra. Așa că am mers cu prietenii într-un bar în care a venit și Piticu ceva mai târziu, după ce a terminat de filmat “bătaia” de la intrarea în Diverta.
Spre surpriza noastră, am primit și eu și prietenul meu Andrei câte un joc, de la Carmen și Florin. Mulțumim!
Later edit: Best Distribution (gameshop.ro) nu mi-au onorat nici până la ora asta comanda. Nu au nicio scuză. 1-0 pentru Diverta.
522 vizualizari